Monica Macovei, un român european la Bruxelles

Acest text este o încercare de analiză în jurul unor adevăruri simple, intuite în legătură cu europarlamentarul român Monica Macovei, în timpul conferinței internaționale, organizate la Parlamentul European în 10 aprilie 2013. Observațiile ce urmează nu sunt științifice, ci doar intuitive și, eventual, originale, având intenția de a inventaria acele calități pe care europarlamentarul Macovei le probează și sunt relevante interesului național.

Acest demers este unul al firescului reparatoriu – cred că, dincolo de mesajul negativ, bine jucat de o parte a media, folosindu-se împotriva Monicăi Macovei faptul că se află, principial, de aceeași parte a baricadei cu un președinte nepopular, trebuie să evităm, înțelept, limitarea de a nu recunoaște multiplele calități ale europarlamentarului Macovei ce pot fi folosite în interesul României; nu e altceva decât o limitare autoimpusă a rămâne la nivelul superficialelor etichetări și să ratăm esența ce poate avea efecte pragmatice pozitive pentru o țară ce are nevoie să cuantifice fiecare plus pentru a recupera decalajele.

Ce știam, ce nu știam și ce nu mă interesează în legătură cu Monica Macovei

Ce știam, pornind de la imaginea pe care, fie Monica Macovei, aleatoriu, și-a creat-o/ fie i-a creat-o mass-media din România, a fost că ar fi „manipulat”- o pe Viviane Reding vara trecută, că este băsistă și „manipuleaza” Bruxelles-ul, că a impus un cod de etică în PD-L (pentru care ”vameșul” Blaga încă o ”taxează”), sau că a fost/este „procuror comunist” și face parte dintr-un grup al „reformiștilor” din politica românească, neasumat nici măcar de grupul politic de care aparține. Nu e surprinzător, în condițiile în care lipsa de criterii sau repere în România este atât de cruntă încât rămânem ”conservatori” (a se citi cripto-comuniști, corupți și neeuropeni/anti-europeni). Oare, în România cripto-comunistă (adică România prezentului), nu tocmai oamenii care vor progresul sunt cei mai vulnerabili?

Ce nu știam, cum „sticla” ecranului TV nu a captat, era firescul Monicăi Macovei, imediat-constatabil, când o întâlnești în persoană. Este un firesc ce exprimă o eleganță neextravagantă (căreia i-aș contrapune eleganța stridentă a doi alți europarlamentari, pe care i-am văzut, în persoană, la Bruxelles – Adrian Severin și Petru Luhan), o simplitate nedisimulată (ce redă o subtilă complexitate de profunzime) și, mai ales, o onestitate de om ce a mers la Bruxelles pentru a-și servi țara (și nu pentru a-și crea alibiuri, imunități, etc.). Acestea nu le-am văzut public, pentru că – nu-i așa? – noi am fost educați că trebuie să luptăm împotriva lui Băsescu, chiar până la isterismul de a nu mai percepe adevărul simplu, direct, despre unii oameni, posibil chiar ”de treabă”…

Ce nu mă interesează este mare parte din portretul făcut de Karl Peter Schwarz, în Frankfurter Allgemeine Zeitung, prezentând-o pe Monica Macovei drept principalul instrument al luptei anti-corupție din România; acest aspect nu doresc să-l abordez, tocmai pentru că, fiind atât de mulți penali în politica românească, nu vreau să se creadă că observațiile mele din acest text au vreo miză, în legătură cu vreunul dintre polii politici, ce se bat pe justiție. Desigur, justiția este neaservită politic în România, iar corupția, nepolitizată… Ce încerc să fac aici este să privesc, dincolo de acțiunile și interpretările celor făcute sau nefăcute, încă, de Monica Macovei, în a priori-ul de personalitate, ce le precede, le justifică și le face posibile.

În acest sens, perspectiva lui K.P. Schwarz are acuratețe, doar în ceea ce privește folosirea sintagmei ”româncă de treabă”; în rest, ratează tocmai discreția, simplitatea și onestitatea, calități de esență, în sens european, ale Monicăi Macovei. Contrar opiniilor lui K.P. Schwarz, nu cred că Băsescu a învins la referendum grație acesteia (ci doar nu a pierdut, datorită amatorismului și precipitării imatur – disperate a celor din USL); așijderea, nu cred că europarlamentarul român are un ”mare” capital politic, deoarece este atipică și ininteligibilă pentru grosul populației mâncătoare de mici, din România, tocmai de aceea extrem de interesantă.

Continuarea aici