Register

Apel către magistraţi: nu vulnerabilizaţi Consiliul Superior al Magistraturii

Organizatiile semnatare solicita magistratilor sa dea dovada de maturitate in tratarea evenimentelor recente privind Consiliul Superior al Magistraturii. Functia de presedinte al acestei institutii a fost ocupata in acest an, ca rezultat al alegerilor din 4 ianuarie, de catre d-na procuror Oana Schmidt Haineala.

Aceste alegeri s-au desfasurat legal, iar Constitutia si legile aplicabile permit ocuparea acestei functii de catre oricare dintre membrii alesi, procurori sau judecatori.

De asemenea, membrii sunt liberi sa-si exprime, prin vot, preferinta pentru unul dintre candidatii care participa la alegerile pentru functiile de conducere, neexistand un mandat imperativ care sa oblige toti judecatorii sa voteze un judecator sau toti procurorii sa voteze un procuror. Daca lucrurile ar sta altfel, legiuitorul ar fi prevazut, de buna seama, ca functia de presedinte nu ar putea fi ocupata decat de un judecator, atata timp cat judecatorii sunt mai multi decat procurorii.

Respectarea rezultatului oricaror alegeri desfasurate legal tine de esenta democratiei si a statului de drept.

Consecvente solicitarilor facute in anii anteriori, organizatiile semnatare solicita Consiliul Superior al Magistraturii sa adopte reglementari interne cu privire la obligativitatea depunerii candidaturilor la functiile de conducere din timp, astfel incat sa se permita o analiza reala a proiectelor propuse, atat de catre membrii alesi, cat si de societate civila in general.
Speram ca dupa experientele ultimilor ani, membrii Consiliului Superior al Magistraturii se vor fi convins de necesitatea adoptarii acestor norme si ca alegerile din 2014 se vor desfasura in conditii de maxima transparenta.

Facem apel catre magistratii romani sa pondereze excesele ultimelor zile si sa nu vulnerabilizeze Consiliul Superior al Magistraturii in aceasta perioada cand se pune in discutie modificarea Constitutiei, inclusiv pe aspecte care tin de justitie. Vocea magistratilor, inclusiv si mai ales prin intermediul Consiliul Superior al Magistraturii, trebuie sa fie auzita la aceste dezbateri pentru a ne asigura ca justitia ramane independenta fata de puterea politica.

Organizatiile semnatare sunt:

Freedom House Romania
Expert Forum
Grupul pentru Dialog Social
Reaching Out Romania
Pro Domo
Centrul Roman de Politici Europene

PROIECTE NAŢIONALE

 

 

O experiență profesională și umană specială
Am simțit că Supporting Investigative Journalism, prin structura lui de desfășurare, poate fi un moment care să certifice sau să pună sub semnul întrebării o investigație jurnalistică aflată în plină derulare. Iar convingerea de a merge mai departe cu anchete de presă vine de acum și din convingerea că încă mai există în Romania oameni, organizații sau proiecte care încurajează și susțin această regină a jurnalisticii: investigația. Mulțumesc!
Justin Gafiuc este jurnalist la Gazeta Sporturilor. A câștigat premiul cel mare în cadrul proiectului Supporting Investigative Journalism pentru investigaţia "Mafia pariurilor"

Freedom House România este o organizaţie non-profit, nepărtinică, ce promovează demnitatea umană, libertatea, egalitatea şi democraţia. Freedom House și-a câștigat un renume bine întemeiat, ca promotor al drepturilor fundamentale ale omului și al valorilor democratice, al statului de drept şi al bunei guvernări.

Libertatea este posibilă numai într-un sistem politic democratic ce garantează diversitatea opiniilor, libertatea de expresie, dreptul la liberă informare, libera asociere și credința, protecţia și respectarea drepturilor minorităţilor.

Freedom House România sprijină inițiativele civice non-violente din societățile în care libertatea este refuzată sau amenințată și contestă orice idei și inițiative care contravin dreptului de a fi liber al fiecărui om.

Freedom House în imagini

copyright © 2013 Freedom House | Toate drepturile rezervate