Register

PROTEST al JURNALIŞTILOR împotriva practicilor DEGRADANTE din presă. Pentru un JURNALISM în slujba publicului

Subsemnaţii, ziarişti şi publiciști, ne declarăm solidari în dezideratul de a ne practica profesia cu maximă responsabilitate faţă de adevăr şi de interesul public, cu bună-credinţă şi în respectul deontologiei.

Diferența între jurnalist și propagandist

Dincolo de convingerile politice şi ideologice diferite, considerăm că standardele jurnalistice, informarea corectă şi binele public trebuie apărate şi în jurul acestor valori trebuie să ne solidarizăm.

De aceea, ne simţim obligaţi să luăm poziţie faţă de grava deteriorare a bunelor practici jurnalistice şi să protestăm public faţă de încălcarea acestora.

Constatăm profund revoltaţi că încălcarea flagrantă a Codului Deontologic, insulta, calomnia, minciuna, manipularea şi, în general, sfidarea normelor etice au devenit o practică obişnuită.

Afectarea gravă a demnităţii şi a imaginii publice, terfelirea reputaţiei profesionale în cazul unor importante personalităţi ale vieţii culturale, inclusiv al unor jurnalişti, au depăşit orice limite.

Injuriile, montajele denigratoare, intruziunea în viaţa privată, violenţa de limbaj, trivialitatea şi falsificarea cu premeditare a adevărului sunt practici incalificabile. 

Considerăm că ele decredibilizează întreaga breaslă şi trebuie să înceteze.

Respingem confuzia voit indusă că totul se reduce la poziţionări politice diferite şi că toţi ziariştii sunt în egală măsură vinovaţi de degradarea moralei profesionale şi a spaţiului public.

Spunem răspicat că responsabili de cele mai grave derapaje sunt câţiva jurnalişti de la Trustul Intact, în special de la 
Antena 3.

Tocmai pentru că respectăm libertatea de exprimare, dezavuăm public abdicarea de la normele jurnalistice.

Pentru un jurnalism care să slujească publicul

Demersul nostru are în vedere respectul pentru public şi se plasează dincolo de poziţionări şi opţiuni politice.

Facem apel la toţi jurnaliştii oneşti, ataşaţi valorilor profesiei şi responsabilităţilor ei, să ni se alăture.
  • Deschidem acest protest și altor jurnaliști, publiciști, organizații neguvernamentale şi oricărei persoane care pune preț pe respectarea regulilor elementare ale jurnalismului.

1. Dan ALEXE, Freelancer

2. Ovidiu ALBU, Jurnalist, Evenimentul Zilei

3. Brînduşa ARMANCA, Publicist, TVR Timişoara

4. Andrei AŞTEFĂNESEI, Jurnalist de investigaţie, Adevărul

5. Liviu AVRAM, Redactor şef adjunct, Adevărul

6. Ramona AVRAMESCU, Jurnalist, TVR 1

7. Camelia BADEA, Jurnalist, Ziare.com

8. Andrei BĂDIN, Jurnalist, B1TV

9. Magda BĂRĂSCU, Jurnalist, Freelancer

10. Dollores BENEZIC, Jurnalist, Freelancer

11. Attila BIRO, Jurnalist investigaţie, Gandul.info

12. Mariana BECHIR, Publicist, cursdeguvernare.ro

13. Claudiu BERBECE, Jurnalist, Freelancer

14. Dan BOANTĂ, Jurnalist, AMRO News

15. Adina BOCAI, Jurnalist, Ziua de Constanţa

16. Mălin BOT, Jurnalist, Evenimentul Zilei

17. Sidonia BOGDAN, Jurnalist, România Liberă

18. Răzvan BRĂILEANU, Jurnalist, Revista 22

19. Florin BUDESCU, Editor, stareapresei.ro

20. Virgil BURLĂ, Jurnalist, Evenimentul Zilei

21. Şerban BUŞCU, Jurnalist, Capital

22. Radu BUŞNEAG, Jurnalist, DW

23. Luca, CAMBESTEANU, Jurnalist, PRO TV

24. Grigore CARTIANU, Realizator emisiune, Adevărul, Naşul TV

25. Cristian CÂMPEANU, Jurnalist, România Liberă

26. Răzvan CHIRUŢĂ, Jurnalist, România Liberă

27. Melania CINCEA, Jurnalist, Timpolis

28. Cristi CITRE, Jurnalist, DIGI 24

29. Laurenţiu CIOCĂZANU, Jurnalist, Reporter Virtual

30. Florentina CIUVERCA, freelancer

31. Ada CODĂU, Jurnalist, Ziua de Constanţa

32. Floare COMŞEA, Realizator emisiune, România Liberă

34. Victor COZMEI, Reporter, HotNews.ro

35. Iulia CREŢU, Jurnalist, Ziarul de Vrancea

36. Alexandru CRISTORIAN, Jurnalist, Freelancer

37. Tatiana DABIJA, Publicist, Freelancer

38. Ioana ENE, Jurnalist, ziare.com

39. Sabina FATI, Jurnalist, România Liberă

40. Ramona FLOREA, Jurnalist, HotNews.ro

41. Violeta FOTACHE, Senior Editor, Evenimentul Zilei

42. Andrei GHEORGHE, publicist   

43. Ondine GHERGUŢ, Senior Editor, România Liberă

44. Cristian GHINEA, Editor, Dilema Veche

45. Dragoş GHIŢULETE, Publicist, contributors.ro

46. Armand GOŞU, Redactor şef, Revista 22

47. Cristian GROSU, redactor sef, cursdeguvernare.ro

48. George GURESCU, Jurnalist, TVR

49. Alexandru HÂNCU, Jurnalist, Kamikaze

50. Adrian HALPERT, Jurnalist, Reporter Virtual

51. Toni HRIŢAC, Redactor şef, Ziarul de Iasi

52. Lucian LUMEZEANU, Jurnalist, Ziare.com

53. Gheorghe  ILAŞ, Redactor şef, realizator emisiuni, Opinia Timişoara, TV Europa Nova Timişoara

54. Sorina IONESCU, Jurnalist, Gandul.info

55. Simona IONESCU, Redactor sef, Evenimentul Zilei

56. Costin IONESCU, Jurnalist, HotNews.ro

57. Alexa IONESCU, Realizator emisiune, Naşul TV

58. Melinda KERTESZ, Jurnalist, TRANSINDEX

59. Andi LASLAU, Producător, Naşul TV

60. George LĂCăTUŞ, Jurnalist, Evenimentul Zilei

61. Anca LĂZĂRESCU, Jurnalist, TVR

62. Alexandru LĂZESCU, Publicist, Revista 22, Ziarul de Iaşi

63. Tiberiu LOVIN, Jurnalist, Reporter Virtual

64. Gabriela LUPU, Jurnalist, Romania libera

65. Dominica MACRI, Editor, Revista National Geographic

66. Octavian MANEA, Jurnalist, Revista 22

67. Mircea MARIAN, Senior Editor, Evenimentul Zilei

68. Viorel MARINEASA, Publicist, Timisoara        

69. Sorina MATEI, Jurnalist, Freelancer

70. Sabina MIHĂICĂ, Jurnalist, Freelancer, Timişoara

71. Laurenţiu MIHU, Jurnalist, România Liberă

72. Vlad MIXICH, Publicist, HotNews.ro

73. Radu MORARU, Realizator emisiune, Naşul TV

74. Lidia MOISE, Realizator emisiune, TVR

75. Liliana NĂSTASE, Jurnalist, B1TV

76. Sandrinio NEAGU, Redactor şef adjunct, Monitorul de Suceava

77. Diana NEDELCU, Jurnalist, Radio România

78. Iulia NUELEANU, Jurnalist, Curentul

79. Andreea OFIŢERU, Jurnalist, Gandul.info

80. Rodica PALADE, Publicist, Revista 22

81. Cristian PANTAZI, Redactor-şef, HotNews.ro

82. Claudiu PĂDUREAN, Jurnalist, CLUJ Today

83. Cristian PĂTRĂŞCONIU, Publicist, Freelancer

84. Claudia PÂRVOIU, Jurnalist, HotNews.ro

85. Cristina PÂNZARIU, Producator, Naşul TV

86. Roland Cătălin PENA, Jurnalist, Freelancer

87. Gabriel PECHEANU, Reporter politic, DIGI 24

88. Tomiţă PETCU, Jurnalist, DIGI 24

89. Georgeta PETROVICI, Jurnalist, Evenimentul Zilei Timisoara

90. Florin GHIOCA, fotojurnalist freelancer

91. Andrei Luca POPESCU, Jurnalist, Gandul.info

92. Lucian POPESCU, Jurnalist, HotNews.ro

93. Simona POPESCU, Publicist, Evenimentul Zilei

94. Simona DONICI, Jurnalist, Timiş Online

95. Andreea PORA, Redactor şef adjunct, Revista 22

96. Cătălin PRISĂCARIU, Redactor şef adjunct, Kamikaze

97. Daniela RAŢIU, Publicist, Evenimentul Zilei

98. Dan RADU, Publicist, Ziarul de Iasi

99. Mihai RĂDULESCU, Redactor-prezentator, TVR

100. Petre RĂCHITĂ, Jurnalist, România Liberă

101. George    RÎPĂ, Publicist, Freelancer

102. Diana ROBU, Editor Coordonator, ziare.com

103. Nicoleta SAVIN, Jurnalist, Naşul TV

104. Silviu SERGIU, Redactor sef adjunct, Evenimentul Zilei

105. Teodora STANCIU, Preşedinte Asociaţia Ziariştilor Independenţi din România

106. Alina STANCU, Jurnalist, TVR

107. Romeo STANCU, Operator imagine, TVR

108. Ioan STANOMIR, Publicist, lapunkt.ro

109. Ionel STOICA, Jurnalist, Evenimentul Zilei

110. Robert ŞERBAN, Publicist, freelancer, Timişoara

111. Mihai STEGEREAN, Producător, B1TV

112. Raluca STROE BRUMARIU, Producător, TVR

113. Dan SUCIU, Jurnalist, DIGI TV

114. Dan TĂPĂLAGĂ, Editor Coordonator, HotNews.ro

115. Marcel TOLCEA, Publicist, Freelancer

116. Gelu TRANDAFIR, Jurnalist, Freelancer

117. Robert TURCESCU, Realizator emisiune, B1TV

118. Dan TURTURICĂ, Redactor şef, România Liberă

119. Ovidiu VANGHELE, Jurnalist, Centrul de Investigaţii Media

120. Alina Ioana VASILIU, Jurnalist, freelancer

121. Smaranda, VULTUR, Publicist, Freelancer

122. Marius ŢUCĂ, Jurnalist, Viaţa Liberă - Galaţi

123. Iulia VINING, Jurnalist, Freelancer

124. Daniel VIGHI, Timisoara, Publicist

125. Silvia VRÂNCEANU, Redactor şef, Ziarul de Vrancea

126. Claudiu ZAMFIR, Jurnalist, HotNews.ro

127. Valentin ZASCHIEVICI, Publicist, Freelancer

128. Şipoş ZOLTAN, Jurnalist, TRANSINDEX

129. Robert MIHĂILESCU, jurnalist, Hotnews.ro

130. Boroko PARASZKA, jurnalist, freelancer

131. Vlad MACOVEI, redactor șef, AgroInteligenta

132. Andreea CÂMPEANU, fotojurnalist, freelancer, Sudanul de Sud

133. Adrian PĂTRUŞCĂ, Redactor sef adjunct, Evenimentul zilei

134. Alex COSTACHE, jurnalist, TVR

135. Costel MITU, jurnalist, revista Marea Noastra

136. Alexandru COCU, Comentator sportiv, Eurosport

137. Liviu GHINEA, jurnalist, Viața Liberă, Galați

138. Laura BOGA, jurnalist si traducator, freelancer

139. Andi SARBU, jurnalist, adevarulcaracalean.ro

140. Tudor Calin ZAROJANU, jurnalist, Ziarul de Duminică, Dilema Veche

141. Larisa CIUTA, jurnalist

142. Daniel DABACAN, jurnalist, freelancer

143. Florin GHETAU, jurnalist, jurnalvirtula.ro, Iași

144. Carmen VINTILA, jurnalist, Evenimentul Zilei

145. Alfred ROSSENBERG, Radio TV Vocea Romaniei

146. Daniel IONASCU, jurnalist, Adevarul

147. Andrei FULIAS, jurnalist, ARQ.ro

148. Alexandra POPESCU, jurnalist, National Geographic

149. Marius DUMBRAVEANU, fotoreporter, Mediafax

150. Daniel UNCU, jurnalist, freelancer

151. Lacrima ANDREICA, jurnalist, Actualitatea Magazin

152. Anca SIMINA, jurnalist, Gandul

153. Marian COMAN - jurnalist, Obiectiv Vocea Brailei

154. Sorin AVRAM - producator TV, freelancer

155. Iulia COMAN - redactor, News Cluj

156. Ionut Vasile Dodut - jurnalist, News Cluj

157. Paul CIOCOIU - jurnalist, Evenimentul Zilei

158. Ileana ILIE - jurnalist, Capital

159. Ionut ANDREI - publicist, Netpub Magazine

160. Cati LUPASCU - redactor-sef adjunct, Obiectiv Vocea Brăilei

161. Florin TOMA - publicist, evz.ro

162. Mihai DUTA - senior editor, B1 TV

163. Ciprian MAILAT - redactor-sef adjunct, Capital

164. Viorel DOGARU - redactor-sef, Timișoara Express

165. Roxana PREDA - jurnalist, freelancer

166. Marilena VOINEA - radactor sef, Gazeta de Sud

167. Camelia ONCIU - reporter special, Monitorul Expres, Brașov

168. Nicoleta M. DUMITRASCU - jurnalist, Revista 22

169. George Arun, Jurnalist, DW

170. Cristina Hurdubaia, jurnalist, Centrul de Investigatii Media

171. Dan Mazilu, redactor Academia Catavencu

 172. Eugen Cismasu, redactor Academia Catavencu

173. Ion Obagila,  redactor MDI TV TARGOVISTE

174. Diana Zaharia, jurnalist, revista Capital

175. Andrei Pungovschi, fotoreporter freelancer

176. Adrian NUTA, Senior eidtor, Legal Magazine

177. Mihaela CRETU, Jurnalist, Freelancer

178. Mihai GHIMPETEANU, Jurnalist independent

179. Radu VANCU, Redactor Poesis International & Transilvania

180. Raluca ION, jurnalist, Gândul.info

181. Gheorghe SMEOREANU, Editor, ziarul Criterii politice

182. Angela CARABASU, Jurnalist, sibiunews.net

183. Călin POPESCU, Jurnalist, Pitești

184. Sabin ORCAN- jurnalist, B1Tv

185. Vladimir TISMANEANU – publicist, Revista 22, Evenimentul Zilei

186. Cristian PREDOI - jurnalist, pemotoare.ro

187. Alex ANDREI - jurnalist, Evenimentul Regional al Moldovei

188. Iulian CAZACU - jurnalist, TVR

189. Laura BOGACIU - editor coordonator, Mămica de Azi

190. Nicolae LEAHU - jurnalist, freelancer

191. Maria DOBRESCU - jurnalist, Europa 21

192. Daniel CHIRIAC - reporter, Ziarul de Vrancea

193. Ion CARPATOREA - jurnalist, TVR

194. Toader PAUN - realizator, Europa FM

195. Marius BACIU - Glasul Maramureșului

196. Ion MIHAI - jurnalist, TVR

197. Andrei BARBOS - jurnalist, Baia Sprie, Maramureș

198. Catalina BUZDUN - red-sef, revista Tonica

199. Mariana Oltean TUDOSE - redactor-sef, Viața Nemțeană

200. Horia TABACU - reporter, Evenimentul Zilei

201. Attila ERSEK - jurnalist, feelancer

202. Laura-Teodora HOLBAN - redactor, b1.ro

203. Raluca COJOCARU - redactor, b1.ro

204. Elsiddig ALY - colaborator, Kamikaze

205. Gruia Andrei OPREA - jurnalist, Hunedoara Liberă

206. Bogdan Marius HAULICA - jurnalist, Hunedoara Liberă

207. Isabelle ZAROJANU - jurnalist, freelancer

208. Costel STROESCU - jurnalist, CursDeGuvernare.ro

209. Simona DRAGHICESCU - realizator, ETv Galati-Braila

210. Cristina VATAMANU - jurnalist, Hunedoara Liberă

211. Cristina SIMION - fost jurnalist si publisher Edipresse

212. Andrei CORNEA – publicist, Revista 22

213. Adrian VASILACHE, Jurnalist, HotNews.ro

214. Gheorghe SMEOREANU - editor, Criterii Politice

215. Dragos GROS - jurnalist, freelancer, Tunisia

216. Andreea POCOTILA - jurnalist, România Liberă

217. Tudor AGAVRILOAIE - Editor, Obiectiv de Suceava

218. Lucian PURCAREANU - producator TV, B1TV

219. Elena HREBEAN - producator Stiri, TVR

220. Bety BLAGU, producător Hotnews.ro

221. Ionut UNGUREANU - reporter, Adevărul

222. Mihai FLOREA - videojurnalist, Departamentul Știri TVR

223. Ana-Maria CONSTANTINESCU - redactor șef, Ediție Specială de Oltenia

224. Nadalin BLIDARU - blogger

225. Gabriel TUDOR, jurnalist, Academia Cațavencu

226. Romana CHISU, Jurnalist, freelancer, Cluj-Napoca

227. Teodor LAZA, editor Beiuseanul

228. Radu RIZEA, jurnalist, freelancer

229. Razvan PRITULESCU, redactor Academia Catavencu

230. Adriana PLECAN, Jurnalist, Ziarul de Iași

231. Tia Serbanescu, senior editor Curentul

232. Mihail CERNEA, redactor, Academia Cațavencu

233. Oana Elena ANCHELACHE, Co-editor Landscape Architects Network

234. Victor Eugen Mihai LUNGU, analist media, blogger la Sare'n Ochi

235. Ion Longin POPESCU, Jurnalist la revista Formula AS

236. CATALINA CHELU, jurnalist, freelancer

237. Marius VASILEANU, Publicist, freelancer

238. Oana CALIN, Jurnalist, freelancer, Expres News

239. Eugen HUCULICI, Realizator, Magic Fm Romania

240. Răzvan AMĂRIEI, jurnalist Capital

241. Gabriela ANTONIU, jurnalist, Evenimentul Zilei

242. Madalin BLIDARU, student, blogger, Blidaru.net

243. Vera CÂMPEANU, activist pentru drepturile omului

244. Eugen CISMAȘUredactor Academia Catavencu

245. Cristian DUMITRESCU, associate editor, JAMS (US)

246. Mirona HRIȚCU, jurnalist Capital

247. Cezar ION, jurnalist TVR

248. Dan MAZILU, Redactor Șef, Academia Catavencu

249. Ion OBAGILA - redactor MDI TV TARGOVISTE

250. Elvira POPETI, vicepreședinte Asociația Civică Banat

251. Dan PORCUȚAN, reporter Cluj-AM

252. Adriana RĂCEANU - realizator

253. Vasile SURCEL, jurnalist, Curentul

254. Romeo TARHON, redactor șef adjunct

255. Vlad TEODORESCU, senior editor Evenimentul Zilei, Redactor-șef Evenimentul Zilei - editiția de Chișinău

256. 
Ion DIACONESCU, jurnalist , Opinia Giurgiu

257. Andrei PLEŞU, publicist, Dilema Veche, Adevărul

258. Andrei OIŞTEANU, publicist independent

259. Cristi IRIMIA - Editor coordonator la Vrancea Media (www.VranceaMedia.ro)

260. Constantin NICULAE - Jurnalist, Freelancer

261. Magda GRADINARU – Jurnalist, Digi24

262. Mihaela MORARU - Jurnalist, Revista de Alba

263. Anca APOSTOL - Jurnalist, Freelancer

265. Cristina MURGU – Jurnalist 

266. Andrei R. DOBROGEA - Jurnalist, Editor Kanal D

267. Maria HUCULICI - Realizator emisiune, EURO SUD TV (ESTV), corespondent EVZ

268. Angelo MITCHIEVICI - Publicist, România literară

269. Andrei DUMITRU - Redactor, Academia Catavencu

270. Roxana JIPA - Jurnalist investigatii si membru al Asociatiei Jurnalismul în Interes Public

271. Gabriel N. BASARABESCU – Realizator, Radio Romania Actualitati

272. Feri PREDESCU - Jurnalist, Evenimentul Zilei

273. Aida ZAHARIA - Jurnalist, ZonaPress.ro

274. Petre BARBU - Senior-editor Forbes Romania

275. Marian POPESCU - Publicist, Adevărul

276. Christian CRACIUN - Scriitor, editorialist Oglinda de azi, Câmpina

277. Codruta MARINESCU - Producator de stiri, TVR, SRTV

278. Alin CORDOS - Jurnalist, Mesagerul de BN

279. Luigi BAMBULEA - Redactor sef adjunct, ''Verso'', Cluj-Napoca

280. Emanuel PAVEL - Jurnalist, Romanian Times, Vancouver BC – Canada

281. Alin CRISTEA -  Jurnalist, Ziarul Actual din Braila

282. Paul Dragos ALIGICA - Publicist, Revista 22

283. Alexandru CALINESCU - Publicist, Ziarul de Iasi

284. Mariana VLADARAU - Redactor sef, Gazeta de Urziceni

285. Gheorghe BURDUJAN - Jurnalist. Redactor sef, ziarul "VALENII", Valenii de Munte

286. Gachi GABRIEL - Editor coordonator 7EST Iași

287. Catalina SFETCU - Editor-coordonator Valahia TV Giurgiu

288. Felicia Gabriela PORTASE - Freelancer, scoala BBc de TV, AP Production,

289. Gabriel JARNEA - Publicist, Revista 22, Dilema veche

290. Pompiliu COMSA - Redactor Sef Realitatea Galati

291. George BONEA - Jurnalist, Academia Catavencu

292. Ion MORARU - Jurnalist senior, TVR

293. Cezara MIRONICA - Jurnalist de investigatii, sef sectie Barlad, Vremea Noua – Vaslui

294. Maria BARCU - Jurnalist, Pandurul, Gorj

 295. Dan ANDRONIC, publicist, Evenimentul Zilei

 296. Ovidiu AMĂLINEI - Redactor coordonator Economic, Viata Libera - Galati

 297. Oana Elena ANGHELACHE, co-editor Landscape Architects Network

 298. Dan BADEA, jurnalist investigații, freelancer

 299. Elisa BOULEANU, jurnalist Teleorman24.ro

 300. Bogdan CHIREA, realizator emisiune, Litoral TV

  301. Marian CHIRIAC, Jurnalist, Freelancer

  302. Dan CONSTANTIN, Jurnalist, Ziarul de Iaşi

  303. Andrei CRĂCIUN, Jurnalist, Freelancer

  304. Romulus CRISTEA, jurnalist

  305. Andreea DOGAR, jurnalist, freelancer, București

 306. Narcis DREJAN, Redactor șef Radio Sport Total FM

 307. Mihai GHIDUC, Redactor-șef Men's Health

 308. Sebastian GHEORGHIU, jurnalist, Monitorul de Botoșani

 309. Cătălina IANCU, jurnalist, freelancer

 310. Dorian ILIE, Jurnalist Freelancer, Romania Libera

 311. Ciprian LASCU - Redactor şef, Revista National Geographic

 312. Ovidiu MARINCEA, Jurnalist Adevarul, Realitatea Tv

 313. Luminița MILITARU, Redactor șef, Adevărul caracalean

 314. Laura MIRA, jurnalist, jurnalist-imperativ.ro, Slatina

 315. Cătălin MORARU - Redactor şef , Monitorul de Botoşani

316. Florin NICULA – Jurnalist, Ziarul de Iaşi

 317. Razvana NITA, Redactor Șef PORT.ro

 318. Cezar PĂDURARIU, jurnalist, editor coordonator al ziarului Adevărul pentru Moldova

 319. Ara ȘEPTILICI, jurnalist, scriitor

 320. Mihai PAHONȚU, Realizator de emisiuni la Radio Sport Total Fm

321. Liviu PAPADIMA, publicist, profesor

322. Dana PURGARU, Jurnalist, Freelancer

323. Claudiu RAUS – Jurnalist, Ziarul de Iasi

324. Eliza UNGUREANU, redactor Radio România Actualități

325. Orlando TOADER, redactor sef, NEWSAR.RO - agentie media

 326. Paul COZIGIAN, jurnalist si realizator TV/Radio, freelance

 327. Silviu GENESSCU, jurnalist freelancer, traducator

328. Iulia SIMA, jurnalista, Garbo.ro

329. Cornel MIHALACHE, jurnalist TV Senior – SRTV

330. Andreea ICONARU, redactor, Obiectiv Vocea Brailei

331. Radu BORZOS, editor de stiri, Pro tv

332. Catalin SAVIN, editor Gazeta Romaneasca UK

333. Alexandru MUNTEANU, Producator, TVR.

334. Laurentiu NASTASE, freelancer LAURMEDIA

335. Nicu TEODORESCU, jurnalist freelance, Londra

336. Thomas CSINTA, jurnalist de investigatii, Revista Politia Capitalei

337. Anamaria PANAIT, Producator stiri, Televiziunea Romana

338. Marius VULPE, reporter, Realitatea TV

339. LAURENTIU SOLOMON, jurnalist, freelancer, Ploiesti

340. Leonard RELEA, jurnalist, freelancer, Iasi

341. Catalin HEGHES, jurnalist, saptamanalul Punctul

342. .Petrisor CANA, senior editor cotidianul "Evenimentul zilei"

343. Stefan CIOCAN, redactor cotidianul Glasul Hunedoarei

344. Daniela RAINOV, jurnalist, freelancer

345. Cornel TOMA, Gazeta Romaneasca (Italia)

346. Iuliana ALEXA, redactor sef Psychologies Magazine

347. Cristian BOTEZ, jurnalist, freelancer

348.Camelia Ureche- GINNOUKLAS, corespondent SUA-Realitatea TV

349. Steven V. BONICA, Redactor-Sef, Ziarul TRIBUNA Romaneasca, Chicago

350. Doru BRAIA, Realizator TV - Centrul National Media - National24plus

351. George SAVA, Redactor-sef, Pagini Romanesti, Montreal

352. Horia PANA, Comentator politic, freelancer

353. Vartan ARACHELIAN, jurnalist, Cuvantul care zideste

354. Irina Tudor DUMITRESCU, editor, Femeia

355. Aura TITIRIGA, jurnalist B1tv

356. Cristi ROMAN, jurnalist, freelancer (Dilema, Hotnews, Adevărul, GSP)

357. Adelina RĂDULESCU, jurnalista

358. Raluca ION, jurnalist, Gândul.info

359. Tudorel URIAN, publicist evz.ro, critic literar

360. Aurelia LAPUSAN, jurnalist, conferentiar dr., Universitatea Ovidius din Constanta

361. Nora DAMIAN, jurnalist freelancer

362. Tiberiu AVRAM, Redactor sef Monitorul de Suceava

363. Antoaneta ETVES, jurnalist, Evenimentul Zilei

364. Laurentiu GHITA,Redactor Sef, Revista Epigrama

365. Gabriel MICU, redactor sef Milcovul.ro

366. Sebastian DAN, jurnalist, newsbv.ro, Brasov

367. Dan CHERCIU, publicist, Adevarrul, Politicstand

368. Ion TITA-CALIN, jurnalist, cotidianul Cuget liber, Constanta

369. Bogdan PACURAR, coordonator, Obiectiv.info

370. Magda AXON, Redactor principal, cotidianul Crai nou, Suceava

371. Calin BOSTAN, Jurnalist, director OPINIA Buzau

372. Dan POPA, jurnalist HotNews.ro si blogger

373. Andi RADIU, jurnalist, Gazeta Romaneasca, Italia

374. Edy COSTIN, realizator radio la Radio Transilvania, Baia Mare

375. Marius ALBU, redactor sef la radio metronom, rm.valcea

376. Andrei BERESCU, regizor de montaj, Televiziunea Romana

377. Cristian CURTE, redactor, Radio Romania Actualitati

378. Florin TOMUTA, redactor Actualitati-Arad.ro

379. Serban ENESCU, jurnalist, redactor sef, MONEY Magazine

380. CATALINA JINGOIU, jurnalist Focus TV Buzau-Vrancea

381. Paula BULZAN, redactor Actualitati- Arad

382. Petrica FLOREA, redactor sef "IasiCiteste"

383. Maria IORDANESCU, publicist Dilema Veche

384. Horia ROMANESCU, jurnalist, freelancer

385. Narcis ZAHIU, realizator, Radio Tecuci

386. Claudiu KOMARTIN, poet, redactor-sef  al revistei Poesis international

387. Paul NICULESCU, jurnalist, director editorial Monitorul de Cluj

388. Mihnea-Petru PARVU, reporter, Evenimentul zilei

389. Andreea TUDORICA, jurnalist, freelancer

390. Florentin DEAC, jurnalist, freelancer

391. Dorin COCIS, jurnalist, realizator programe radio - Radio Stil Dej

392. Vlad ROTARUredactor politica-administratie Buna Ziua Iasi

392. Andrei  CHIRMICIUredactor, Nyugati Jelen, Deva

393. Stefan MUSCELEANU, jurnalist TVR

394. Magda POPESCU, jurnalist Politica - VOCEA VALCII

395. Claudia STANCIU, jurnalist la Vocea Valcii

396. SLivia CIMPOERU, freelance, fost EVZ si Adevarul

397. Eduard IVASCU,  jurnalist, freelancer

398. Marius STOIANOVICI, Publicist, Publisher Monitorul Expres , Brasov

399. Aurel DRAGAN , Editor, www.businesscover.ro

400. Emilian ISAILA, jurnalist, ziare.com

401. Romeo POPESCU, redactor sef , Vocea Valcii

402. Relus MURESAN, Jurnalista, Radio Romania Cultural

403. Petre M. IANCU, jurnalist, Deutsche Welle

404. Adina MARTIN, reporter politic, B1TV

405. Alex. STEFANESCU, scriitor si publicist

406. Irina MAXIM, Redactor Sef www.someseanul.ro, corespondent B1 TV

407. Roxana DASCALU, jurnalist, fost corespondent Reuters

408. Roxana ROSETI, redactor Evenimentul zilei

409. Cristian PAVEL, senior editor Piata Financiara

410. Hannelore PETROVAIredactor-sef, HunedoaraMea.ro

411. Ovidiu PETROVAI, redactor, HunedoaraMea.ro

412. Alina MIHAESCU, editor prezentator, Televiziunea Intermedia Suceava

413. Maria FLORICICA Jurnalist, Freelancer

414. Doina JELA, publicist, membru AZIR

415. Andrei PRICOPIE, Reporter, EPOCH TIMES ROMANIA

416. Corina VANATORU, realizator, RADIO ROMANIA

417. Evelin CECIU, editor Citadela Media & Corectura.ro

418. Rodica CULCER, jurnalist

419. Calina BERCEANU, jurnalist de investigatii si editor Realitatea TV

420. Razvan PASCU, realizator Radio Republica Verde

421. Stelian ȚURLEA - jurnalist, Ziarul de duminică

422. Viorel MUHA - redactor, Revista NOMENARTIS

423. Adriana CÂRCU - jurnalist, revistaOrizont

424. Ioan BUJOR - coordinator online, România liberă

425. Robert IONESCU - Redactor șef, www.KronPress.ro

426. Dan OANCIA - jurnalist sportiv, Sporttim.ro

427. Adina POPESCU - jurnalista, redactor Dilema veche

428. Virgil LAZĂR - jurnalist, Romania Liberă

429. Marilena STANCU - Jurnalist, in prezent consilier PR&Comunicare.

430. Lucian ȘTEFĂNESCU - Jurnalist, freelancer la radio Europa Liberă

431. Oscar STĂNCIULESCU - Jurnalist, freelancer

432. Răsvan LALU - publicist, Contributors.ro Revista22

433. Raluca BIBIRI - Jurnalistă, TVR

434. Livia CIUPERCĂ - critic literar, redactor la Sfera eonică

435. A.I.Brumaru - Scriitor, Revista Vatra Veche, Tg.Mureș

436. Răzvan DURLAN - publisher, www.anchetespeciale.ro

437. Harald ODĂȚANU - redactor, Monitorul Expres-Brasov

438. Oltița STIUJ - Redactor șef, Monitorul Expres-Brasov

439. Lieselotte MILLITZ-STOICA - jurnalist Allgemeine Deutsche Zeitung fuer Rumaenien, corespondent "Wiener Zeitung"

440. Bogdan BEALCOVSCHI - Redactor șef, TrueZone Romania

441. Petre TĂNĂSOAICĂ - Editor șef, cotidianul Viața Vâlcii

442. Alin GELMĂREAN - jurnalist, TVR Cluj

443. Irina BARTOLOMEU - jurnalist și blogger

444. Stefan DABU - director editorial, CDnews.ro

445. Dumitru SÂRGHIE - jurnalist, Linia Întâi-Slatina

446. Dan NECHITA - Jurnalist, bdbnews.ro - Bârlad

447. Alex MIHĂILESCU - Producător, emisiunile în limba germană TVR

448. Zoltan KADAR - redactor, Radio România Târgu Mureș - Marosvásárhelyi Rádió

449. Ileana LUCACIU - jurnalist

450 Stefan RACOVIȚĂ - jurnalist, Geneva

451. Grațian MIHĂILESCU - publicist și analist, contributors.ro blogurile Adevărul

452. Anca ALEXE - Jurnalistă, Freelancer

453. Mihaela DELEA - producător, Realitatea TV

454. Raluca NIȚĂ - Jurnalist, corespondent freelancer Roma Italia

455. Radu GAFTA - fost jurnalist, BBC WordService și TVR

456. Paul GHIȚIU - directorul Festivalului Filmului Evreiesc Bucuresti publicist , Evenimentul Zilei

457. MARTON Attila - director executiv, Radio Transilvania

458. Zoltan TERNER - Publicist, eseist, poet si prozator

459. Sorina IORDAN - blogger, co-fondator Portocala Mecanica

460. Vlad ZOGRAFI - publicist scriitor, Editura Humanitas

461. Vlad CIULE - Redactor şef, revista religioasă "Pemptousia"

462. Ştefana Mădălina CIORNEA - Reporter, Ziuabotosani.ro

463. Mândru TEODORA - Redactor, cotidianul Zi de Zi, Targu-Mureş

464. Ion TIŢA-CĂLIN - jurnalist, cotidianul CUGET LIBER Constanţa

465. Dan CHERCIU - Blogger, Adevărul Politicstand

466. Nicoleta ENE - reporter, corespondent România TV şi Evenimentul Zilei

467. Gabriel BEJAN - redactor şef adjunct, România Liberă

468. Simona J. BONICĂ - redactor şef adjunct, ziarul Tribuna Românească, Chicago

469. Victor RĂDULESCU - producător-realizator, The Money Channel

470. Valeria DORNEANU - jurnalist, freelancer

471. Mariela CHIRIŢĂ - jurnalist Pagini Româneşti, Montreal

472. Eugen VASILIU - publicist

473. Daniel BENCHEA - operator imagine, 1TV Bacău

474. Alex MIHĂILESCU - Producător, emisiunile în limba germană TVR

475. Zoltan KADAR - redactor, Radio România Târgu Mureș - Marosvásárhelyi Rádió

476. Ileana LUCACIU - jurnalist, 40 de ani de experiență

477. Stefan RACOVIȚĂ - jurnalist, Geneva

478. Grațian MIHĂILESCU - publicist și analist, contributors.ro blogurile Adevărul

479. Stefan BOTH - redactor Adevarul, Timisoara

480. Claudiu SAV - jurnalist, Glasul Hunedoarei

481. Adriana HALPERT - jurnalist, freelancer

482. Doru CIOLACU - Jurnalist, TVR

483. Camelian PROPINATIU - jurnalist, prozator

484. Petre RĂILEANU - publicist, critic literar, Dilemateca

485. Dorin DOBRINCU - publicist, istoric Institutul de Istorie "A.D. Xenopol" din Iaşi

486. Ioana HINCU- publicist lapunkt.ro

487. Gabriel LIICEANU- scriitor, publicist

488. Sorin BOCANCEA - publicist, director Revista "Polis" - Iași

489. Laura DAVIDESCU - Redactor șef adjunct, revista Unica

490. Traian CHIRCU - jurnalist, Arena Buzoiană

491. Daniel ȘANDRU - Redactor șef, revista „Polis” - Iași

492. Liana IONESCU - jurnalist, profesor de jurnalism

493. Simona BOTEZAN - jurnalist, director executiv ziarul „Miorița” - SUA

494. Valentin CEAFĂLĂU - jurnalist, revista Vinul.Ro

495. Vali MARINESCU - Jurnalist, OPINIA Buzău

496. Eugen WENDEL - jurnalist, Westdeutscher Rundfunk Köln

497. Ciprian VĂLCAN - publicist, scriitor

498. Dragoș-Andrei PREUȚESCU - jurnalist blogger, freelancer

499. Marius GONGEA - jurnalist, fost producător TVR

500. Horia-Roman PATAPIEVICI - publicist, scriitor

501. Andreea POCOL - Jurnalist la Transilvania-tv.ro

502. Daniel CRISTEA- ENACHE - critic literar, publicist

503. Adina SCUTELNICU - redactor, revista culturală „Timpul”, Iași

504. Dani GODJA - redactor, SIGHET ONLINE www.sighet-online.ro

505. Mihaela BADEA, Editor - TrueZone Romania

506. Florin CĂRUCERU - editor prezentator, Dolce Sport

507. Lucian BOGDNAEL - jurnalist, Bacau.NET

508. Mihai ALEXANDRESCU - jurnalist, www.dezbaterea.ro

509. Radu Pavel GHEO - publicist, scriitor Timișoara

510. CLaudia CORBU - jurnalist

511. Oana COSTAS - redactor, B1.ro

512. Titi AMZĂR - publicist și graphic designer

513. Teofil GAVRIL - redactor, Radio Samariteanul

514. Daniel DENEȘ - jurnalist, director general Radio FIR Dej

515. Călin HERA - publicist

516. Andreea PAVEL - jurnalist, saptamanalul regional Info Sud-Est

517. TIMEA Bakk-David - redactor, Transindex.ro

518. KISS Gabor - Redactor șef, Agnus Radio

519. Melinda PAP - redactor, cotidianul de lb. maghiară Kronika

520. NANO Csaba - redactor, saptamânalul Erdelyi Naplo

521. Adriana NEAGOE - fotoreporter, freelancer

522. STANIK Istvan - publicist comentator, Radio Romania - redactia minoritati nationale

523. MARKUS Éva - redactor, Paprika Radio - Cluj

524. Dragos COMACHE - jurnalist, DIGI24

525. Kovacz SZOLT - redactor, Slager Radio

526. Dănuț LUNGU - realizator emisiuni, Pro FM Lider FM Galați-Brăila

527. Gabriel POP - redactor, Jurnalul de Bacău

528. Dana POTORAC - realizator emisiuni, Radio PRO FM Galați

  • Centrul pentru Jurnalism Independent,
  • Asociația Ziariștilor Independenți din România,
  • Freedom House România,
  • Expert Forum,
  • Grupul pentru Dialog Social susțin această solidarizare a jurnaliștilor împotriva practicilor degradante din presa română.


Cei care vor să susţină protestul pot
 
folosi formularul pentru comentarii care poate fi găsit pe site-ul www.revista22.ro

PROIECTE NAŢIONALE

 

 

Gură de oxigen pentru jurnalismul de investigație
Jurnalismul de investigaţie e cu un picior în groapă. E aproape magic când fundaţii străine sau româneşti, cum a fost în cazul meu Freedom House, dau câte o gură de oxigen, vitală, care mai aprinde lumina prin pâcla românească presărată cu şmecheri, absurd şi corupţie. Rolul SIJ a fost să dea această gură de oxigen.
Mircea Opriș, ziarist la Jurnalul Național, autorul investigației Poluarea firmei Continental, este unul dintre laureații programului Supporting Investigative Journalism

Freedom House România este o organizaţie non-profit, nepărtinică, ce promovează demnitatea umană, libertatea, egalitatea şi democraţia. Freedom House și-a câștigat un renume bine întemeiat, ca promotor al drepturilor fundamentale ale omului și al valorilor democratice, al statului de drept şi al bunei guvernări.

Libertatea este posibilă numai într-un sistem politic democratic ce garantează diversitatea opiniilor, libertatea de expresie, dreptul la liberă informare, libera asociere și credința, protecţia și respectarea drepturilor minorităţilor.

Freedom House România sprijină inițiativele civice non-violente din societățile în care libertatea este refuzată sau amenințată și contestă orice idei și inițiative care contravin dreptului de a fi liber al fiecărui om.

Freedom House în imagini

copyright © 2013 Freedom House | Toate drepturile rezervate