Directiva 104/2014 privind acțiunile în despăgubire - primul seminar pentru practicienii europeni în dreptul concurenței

Între 24-26 mai 2017 s-a desfășurat, la Sinaia, primul seminar din cadrul proiectului Pregătire specializată pentru practicienii europeni în dreptul concurenței, proiect derulat de Freedom House România, alături de Institutul Național al Magistraturii și Consiliul Concurenței.

Co-finanțat de Comisia Europeană, prin DG Competition, proiectul îsi propune îmbunătățirea pregătirii judecătorilor din trei state membre - România, Ungaria și Irlanda - în domeniul dreptului concurenței, în special cu privire la Directiva 104/2014 privind acțiunile în despăgubire.

La seminarul de la Sinaia au participat 21 de judecători de curți de apel și tribunale, cu competențe privind cazurile de concurență.

Speakerii evenimentului au fost: 
- Eugenia MARIN – Judecător, Secția de contencios administrativ și fiscal, Înalta Curte de Casație și Justiție (Jurisprudenţa instanţei supreme în materie de aplicare publică a normelor de concurenţă, temei pentru aplicarea privată a acestora),
- Cristina BUTACU – Director al Direcţiei Juridic-Contencios, Consiliul Concurenţei (Interacțiunea dintre aplicarea la nivel public și aplicarea la nivel privat a normelor de concurență),
- Cristina FARCAȘ-ȘURPANU – Judecător, Tribunalul București (Evolutia jurisprudenței europene actuale în materia dreptului concurenței),
- Santiago SOLDEVILA – Judecător, Secția Contencios-Administrativ, Înalta Curte Națională din Spania și fost judecător la Curtea Generală a Uniunii Europene de la Luxemburg (Articolul 9 din Directivă. Decizia administrativă este obligatorie pentru curțile civile?) și 
- Vincent POWER – Avocat PartenerA&L Goodbody, specializat în drept european, dreptul concurenței, dreptul transporturilor (Resposabilitatea statelor membre pentru neaplicarea normelor de concurență de la nivelul european).

Este cel de-al patrulea proiect dedicat dreptului concurenței derulat de Freedom House România și finanțat de Comisia Europeană prin DG Competition. În proiectele anterioare au participat aproape 300 de magistrați.

înapoi la partea de sus